Voluntari

 

Ce ne spune legea voluntariatului?
Voluntariatul este activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială; activitatea de interes public este activitatea desfăşurată în domenii cum sunt: asistenţa şi serviciile sociale, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecţie a mediului, social şi comunitar şi altele asemenea.” (definiţia din Legea Voluntariatului 195/2001 republicată în Monitorul Oficial din 25.04.2007)

 

De ce să fii voluntar?
Pentru că avem nevoie să fim mai buni într-o lume mai bună. Pentru că puterea schimbării e în mâinile noastre. De multe ori ai auzit că pentru a produce o schimbare trebuie să acţionezi. Nu trebuie să ai aşteptări de la ceilalţi pentru că astfel nu reuşeşti să faci ceea ce ţi-ai propus. Dacă te implici în activităţi de voluntariat ai posibilitatea să îţi pui ideile în practică şi să produci schimbări în comunitatea ta.

Ce avantaje ai ca voluntar?

  • Un plus de valoare pentru CV-ul tău. De foarte multe ori, facultăţile din ţară sau din străinătate solicită activităţi de voluntariat, acestea fiind o condiţie de admitere. O condiţie pe care, în calitate de voluntar, o vei îndeplini cu uşurinţă.
  • Experienţa pentru o viitoare profesie şi a unui viitor job. Dacă eşti la liceu sau la facultate şi nu ştii dacă ţi se potriveşte domeniul pe care l-ai ales, poţi face voluntariat în domeniul pe care ţi-l doreşti şi analizând îţi vei da seama dacă este sau nu ceea ce vrei.
  • Networking. Dacă te implici în activităţi de voluntariat ai şansa să cunoşti tineri din ţară sau din diferite părţi ale lumii care au aceleaşi interese ca şi tine cu care poţi împărtăşi experienţe şi redacta proiecte.

Timpul este unul dintre cele mai preţioase “lucruri” pe care le poţi dărui unei cauze. Banii, prietenii, orice altceva pot reveni, însă timpul pe care îl dedici unei anumite activităţi nu. De aceea este foarte important să alegi cu grijă ceea ce ţi se potriveşte, căci va fi cauza în care vei investi timpul şi energia ta. Ca voluntar trebuie să lucrezi cu oamenii, chiar şi cu aceia cu care nu ai afinităţi. Dacă ai răbdare şi poţi să înveţi din greşelile proprii sau ale altora, vei descoperi că poţi fi mai tolerant şi că lucrul în echipă poate avea rezultate extraordinare. Reuşeşti astfel să-ţi înfrunţi temerile şi să-ţi descoperi şi să-ţi dezvolţi noi abilităţi şi competenţe.

De ce TREBUIE are nevoie de voluntari?
Voluntarii sunt o resursă pentru organizaţia noastră.
Ei pot ajuta personalul plătit în îndeplinirea sarcinilor complexe, pot aduce un plus de valoare servicilor pe care le oferim beneficiarilor. Pentru organizaţia noastră, voluntarii reprezintă resurse organizaţionale deosebit de importante în buna desfăşurare a activităţilor şi serviciilor sociale pe care le punem la dispoziţia beneficiarilor noştri.
Fiecare voluntar în parte ne poate aduce mai aproape de ceea ce ne-am propus să realizăm .

Ce activităţi poţi desfăşura ca voluntar la TREBUIE?

  • Să acompaniezi copiii şi tineriii din centrul de zi în terapia ocupaţională şi în acţiuni educative/culturale/recreative/sportive
  • Să sprijini copiii şi tineriii cu dizabilităţi mintale să dobândească abilităţi de viaţă independentă şi autonomă
  • Să organizezi aniversări, serbări şi alte evenimente
  • Să redactezi documente
  • Să realizezi baze de date despre beneficiari, servicii, proiecte etc.
  • Să te implici în căutare activă, identificare, stabilirea relaţiilor cu diverşi colaboratori, parteneri, sponsori, donatori
  • Să participi la campanii de mediatizare, acţiuni de strângere de fonduri
  • Să te implici în campanii de advocacy
  • Să însoţeşti asistentul social pe teren
  • Să te implici în acţiuni de igienizare şi reparaţii în centrul de zi
  • Să realizezi şi să administrezi site-ul organizatiei

Ce beneficii are organizaţia în urma implicării tale?

  • Eficientizarea muncii
  • Creşterea calităţii şi acoperirii serviciilor
  • Realizarea programelor propuse
  • Reducerea costurilor serviciilor acordate
  • O imagine mai bună în comunitate

De ce cu noi?
Pentru că noi acordăm suport unui grup vulnerabil – copii, tineri şi adulţi cu dizabilităţi, dar şi familiilor care îi îngrijesc.

Pentru că noi facem fapte bune pe care le poţi face şi tu.
                  Pentru că aici ai să intalneşti o mare familie de voluntari alături de care poţi schimba opinii, experienţe şi îţi poţi îmbogăţi viaţa.

Fii voluntar – “TREBUIE!”

Contactează-ne aici:
ONG “Trebuie!” Filiala Brăila
Str. Industriei, Bl. D2, sc. 4, ap. 64, Brăila
Telefon/fax: 0239 611 241, Mobil: 0723192394
E-mail: rotrebuiebr@yahoo.com